Numerotarea inversa pentru viata pe pamant

Întrebarea pare oarecum bizară: până când oamenii ar putea să locuiască pe Terra, asta în condiţiile în care nu ne autodistrugem? Cu alte cuvinte, până când Pământul va fi o planetă care oferă condiţii prielnice oamenilor? La această întrebare a încercat să răspundă un grup de cercetatori care au obţinut rezultate foarte interesante.

Numerotarea inversa pentru viata pe pamant
Numerotarea inversa pentru viata pe pamant

Viaţa a apărut pe Pământ în forme la început simple, unicelulare, acum miliarde de ani. Oamenii însă au apărut mult mai târziu – procesele care au permis apariţia speciei umane au avut nevoie de un timp îndelungat. Evoluţia speciei a fost însă rapidă în ultimii 10.000 de ani, iar începând de acum circa 100 de ani chiar explozivă (din toate punctele de vedere).

Specia noastră are însă nevoie de condiţii specifice pentru a supravieţui: printre acestea la loc de cinste sunt existenţa apei sub formă lichidă şi o temperatură ambientală între anumite limite.

Dacă ţinem cont de faptul că Soarele este o stea care evoluează, cu o viaţă limitată, ajungem rapid la concluzia că viaţa pe Pământ nu va putea continua la infinit.Când însă condiţiile de pe planeta noastră vor deveni incompatibile cu existenţa noastră, a oamenilor? Mult înainte de moartea Soarelui!Asta deoarece la un moment dat Soarele va intra într-o faza a evoluţie sale care va încălzi foarte tare atmosfera de pe Pământ; arderile, de fapt procese de natură nucleară (fuziune nucleară), care au loc în Soare fac astfel încât Soarele să îşi consume încet-încet combustibilul, transformând hidrogenul în elemente din ce în ce mai grele. Aceste procese la un moment dat vor avea un efect devastant pentru Terra: o vor „coace”. Apă se va evaporă – nemaiputând există sub formă lichidă, şi va fi mult mai cald decât în prezent. Evident, în aceste condiţii oamenii nu vor mai putea supravieţui.

Când însă va ajunge Soarele în această perioada critică?

Un grup de carcetatori conduşi de Andrew Rushdie a publicat recent un articol în revista Astrobiology în care demonstrează că perioada critică a Soarelui va începe nu mai curând de 1.75 de miliarde de ani, dar nici mai târziu de 3.25 de miliarde de ani.

Am avea deci la dispoziţie o perioadă de timp suficientă să găsim o soluţie.

Ce fel de soluţie? Să părăsim planeta şi să ne mutăm altundeva.

Am putea construi oraşe pe sateliţi sau să ne mutăm pe o altă planetă. O planetă oarecum la „îndemână” este Marte; Marte nu va suferi, fiind mai departe de Soare, aceleaşi daune că Pământul – Planeta Roşie ar putea să ofere condiţii prielnice vieţii până la sfârşitul vieţii Soarelui – ceea ce înseamnă pentru alţi circa 6 miliarde de ani!

Desigur, asta dacă nu ne vom autodistruge până atunci. Schimbările climatice sunt nu doar rezultatul evoluţiei Soarelui, ci şi al activităţii noastre; poluarea continuă şi defrişarea pădurilor joacă un rol nefast asupra climei, chiar dacă această este o problemă destul de spinoasă şi controversată la ora actuală.

Studiile efectuate de echipa de cercetători sunt extrem de interesante nu doar pentru ceea ce priveşte viată pă Pământ, ci şi pentru posibilitatea existenţei speciilor evoluate în Univers: dacă o planetă se află în apropierea unei stele care are o viaţă foarte scurtă, chiar dacă condiţiile la un moment dat sunt favorabile vieţii, este puţin probabil că această să aibă timp să evolueze şi să dea naştere unei specii care să reuşească să supravieţuiască şi să „evadeze” de pe planetă înainte că această să fie practic arsă în urmă proceselor nucleare care au loc în stea. Consecinţele sunt foarte interesante; greu de presupus existenţa speciilor avansate în jurul stelelor cu o viaţă prea scurtă. Trebuie pentru această să căutăm mai degrabă planete care sunt alimentate cu energie de o stea care are o viaţă lungă, prcum Soarele nostru, astrul care a permis evoluţia speciei umane şi care ne alimentează cu energie sub diverse forme, permiţându-ne să ne răsfăţăm cu razele sale.

La ora actuală deci pericolul nu vine de la Soare ci mai degrabă de la noi înşine.

  • Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro

Sursa : EVZ.ro 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*